Arhiva categoriei: Articole

Cele 10 ‘operatii’ pe creier deschis

1. Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.

2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu guvernarea providenţială care salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării libertăţilor democratice.

3. Să aplici toate măsurile dure treptat. Ceea ce ar duce la mişcări populare, dacă se aplică într-un singur pachet, devine dintr-o dată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.

6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.

7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tâmpi lumea şi a o controla.

8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare. – Noam Chomsky.

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Parintele Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit si tricou si prosop de plaja si cana de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vandut

Parintele Arsenie Boca a fost un duhovnic cum rar intalnesti, cunostea psihologia umana si modul de a patrunde în sufletul omului. Fenomenului Arsenie Boca este efectul unei mediatizari excesive.

Cozile de la Mănăstirea Prislop ascund nevoia de divinitate, nevoia de spiritualitate, care este o nevoie importanta a fiintei umane. De fapt este vorba de nevoia de transcendere si de sens. Este o nevoie emotionala, iar ea apare in urma unui esec emotional, a unei traume psihice suferita la un moment dat In viata. Nevoia de spiritualitate este determinata din dorinta de satisfacere a unor nevoi ca: nevoia de sens, nevoia de valori absolute (adevar, dreptate, bine) si nevoia de a ne alina unele frici ca: frica de singuratate si frica de moarte.

Lipsa de transcendenta din rutina zilnica determina acumularea de frustrari zilnice. Tangenta la divinitate poate fi: o relatie de iubire autentica care ne va face mai buni, mai nobili, mai spirituali; o relatie profunda cu copilul tau, cu familia ta, care ne pot da sentimentul comuniunii, senzatia de sens si bogatie interioara.

Cozile de la Prislop mai ascund nevoia de moralitate, de principii care sa ne ghideze viata, cautarea spirituala, nevoia de a apartine unei familii extinse, nevoia de a delega responsabilitatea fericirii noastre unui lider spiritual, ca Arsenie Boca sau a divinitatii .  Cautarea spirituala vine de cele mai multe ori in compensare pentru neimplinirea emotionala care ar trebui sa vina din sursele firesti: parinti, familie, partener de viata, copii.

Fenomenului Arsenie Boca a devenit o sursa uriasa de venit, pentru minunile care apar la tot pasul: icoane care lacrimeaza, chipul Parintelui Arsenie Boca pe copaci, in copaci, pe pereti etc. In acelasi timp Biserica Ortodoxă Romana ramane rezervata in aparitia acestor minuni. Acest interes financiar a aparut chiar si din partea Bisericii, mai exact a preotilor, care organizeaza pelerinaje cu microbuzul. Parintele Arsenie Boca are si conturi pe Facebook, de unde organizeaza frecvent pelerinaje la Prislop. In spatele acestor conturi sunt preoti care organizeaza aceste pelerinaje prin propriile fundatii. Aceste pelerinaje aduna sute de mii de oameni, dar si sume uriase de bani.

In acelasi timp, Parintele Arsenie Boca nu este doar Sfantul Ardealului, el a devenit si tricou si prosop de plaja si cana de cafea sau orice alt obiect ce poate fi vandut.

Marea majoritatea a oamenilor merg la Prislop, nu doar sa se roage, ci cauta minuni. Cand sunt intrebati de ce au venit la mormantul parintelui Arsenie, ei raspund, ca sunt bolnavi, nefericiti si spera ca Parintele sa faca minuni cu ei. A cauta minuni inseamna o foarte putina credinta. Credinciosii care merg la biserica, care cunosc Evanghelia, predica preotilor, nu cauta minuni, ci relatia cu Dumnezeu. Sufletul se vindeca atunci cand ramane deschis, cand iubeste in loc sa urasca, cand zambetul castiga in fata lacrimilor. Ura, invidia, rautatea etc, sunt sentimente care modifica ADN-ul, in timp ce iertarea, iubirea si rugaciunea din inima deschid spirala ADN-ului. Daca vrei sa te vindeci de boli sau sa ai o viata buna, mai intai iarta, fii bun, iubeste, impaca-te cu toata lumea, fii pozitiv. Romania este singura tara din lume in care oamenii in loc sa se ajute singuri, asteapta ajutorul Divin.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Despre dragostea la prima vedere

‘Dragoste la prima vedere este de fapt o regasire. Intr-o formulare mai explicita… Principalele investitii afective se fac in copilarie. Copilul devine atasat de figurile importante din copilaria lui, iar la varsta adulta leaga relatii semnificative cu persoane care seamana cu aceste figuri importante din copilaria sa.

Cercetarile cu privire la ceea ce declanseaza indragostirea sunt surprinzatoare: un anumit gest, o anumita privire, o anumita tonalitate vocala, un anumit parfum, o anumita preferinta literara, forma mainilor, chiar si forma urechii…
Toate acestea nu sunt decat asemanari cu persoane dragi din copilarie care activeaza dorinte si sentimente vechi, ascunse in inconstient.

Aceasta-i dragostea la prima vedere: regasim persoane vechi in persoanele noi pe care le intalnim.
De unde si acea senzatie ciudata ca, desi am intalnit o anumita persoana doar in urma cu cateva ore, avem sentimentul ca o cunoastem de o viata.

Experienta prezenta nu este decat intr-o mica proportie noua – ea implica un replay al amintirilor, al perceptiilor si emotiilor din trecut.’

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Gelozia

Ce este gelozia? Partea intunecata a iubirii, un blocaj emotional.

Gelozia este o emotie puternica care apare cand omul simte ca pierde iubirea persoanei iubite. Cand simti gelozie, in mintea ta apare gandul ca ai putea fi inselat de persoana iubita, ca aceasta prefera pe altcineva, ca ai putea sa pierzi acea persoana foarte necesara tie.
Cand ii reprosezi: „Ti-am fost alaturi, te-am iubit, te-am ajutat si tu ma faci sa sufar?!” De fapt, spui ca daca tu ai oferit, asteptai ca si celalalt sa faca la fel. Si pentru ca nu face, suferi. Greseala numarul 1 este ca il percepi pe celalalt ca pe un obiect, nu ca pe un subiect. Iubirea inseamna sa oferi, nu sa ceri.
Gelozia este o combinatie de frica, furie, nesiguranta, inferioritate, sentimente de posesivitate si de pierdere a ceva valoros. Rezultatul ei fiind insecuritatea. Daca si imaginea de sine este scazuta, gelozia este si mai puternica, sfasietoare. Aceasta gelozie isi are originile, nu acum, ci in propria copilarie, cand copilul simte ca parintii nu ii daruiesc suficienta iubire si cand aceeasi parinti manifesta o grija exagerata fata de fratii nou-nascuti. Gelozia se manifesta prin agresivitatea copilului catre frate si dorinta de a-l elimina, redevenind el singurul receptor al iubirii. Gelozia infantila se poate manifesta prin tulburari de invatare si tulburari de agresivitate. Inca din copilarie, societatea, cultura, religia ne invata sa comparam.

Gelozia inseamna sa traiesti prin comparatii.
Ce putem face? Ia o foaie de hartie si noteaza ce anume te face gelos, analizeaza-te, sunt lucruri reale sau imaginare? Vorbeste despre sentimentele tale de gelozie cu partenerul tau. Accepta ca ai o problema. Psihoterapia este o modalitate eficienta de a vindeca gelozia si traumele trecutului, pentru ca o persoana geloasa aduce in prezent, o experienta din trecut.

Gelozia e ca o carie la un dinte, daca nu e tratata, devine din ce in ce mai mare. Ai nevoie ca emotiile tale sa fie cele de fericire si entuziasm, ai nevoie de emotii pozitive care sa contra-balanseze gelozia.
IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Psihologul și preotul trebuie să fie aliati, nu concurenti

 

Preoții și psihologii trebuie să aibă o relație puternică, de conlucrare, deoarece aceste două domenii nu sunt antagonice, ci complementare; sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează, atât psihologii, cât și preoții, au nevoie unii de ceilalti pentru a atinge un țel comun: vindecarea sufletului omului.

Vindecarea sufletului începe în Biserică (Casa lui Dumnezeu), prin Taina Spovedaniei, care este un factor important în creșterea frecvenţelor de vibraţie și de curățire interioară. Vindecarea sufletului și a minții trebuie continuată de psihoterapeut, pentru că el stie cum funcționează mintea umană și poate trata tulburările psihice care rezidă din suferință, cum ar fi depresia, anxietatea, atacurile de panică, fobii, etc. Cancerul, bolile de inima, astmul, imunitatea scazuta, toate au o componenta psihica. O boala psihica inseamna un dezechilibru in creier. Ne imbolnavim pentru ca gandim si traim disfunctional. Trebuie sa cautam cauza bolilor, iar cauza se afla in gandurile noastre negative, in neiertari, in ura, furie, invidie, gelozie, agresivitate etc. Acestea sunt patimile de care ne vorbesc preotii si care trebuie sa le spovedim. Cand iti asumi responsabilitatea, te ierti, ii ierti pe cei care ti-au gresit, incepi sa te dezvolti, incepe integrarea si te vindeci. 

Unele persoane ajung destul de târziu la preot pentru spovedanie, cand suferința lui psihică s-a transformat într-o boala somatică (bolile care apar pe sistem nervos), atunci este bine ca preotul să-i explice enoriașului că starea sa de suferință psihică s-a transformat într-o suferință fizică si este bine sa consulte si un psihoterapeut.

Multe persoane pleacă chiar și după Taina Spovedaniei cu sufletul greu deoarece nu au reușit să ierte cu tot sufletul sau nu se pot ierta pe ei înșiși. Refuzul de a ierta ne imbolnaveste psihic, apoi fizic. Exista o legatura intre minte si corp. Nu ai cum sa fii sanatos, daca ai ganduri de frustrare furie, fatalism, ura, agresivitate, sau daca ai o viata in suferinta si de compromis. Psihicul nostru ne determina starea de bine, de sanatate sau de boala.

Dacă nu apare linistea sufleteasca sau vindecarea după spovedanie și încă resimt reminiscențe ale suferințelor lor, unii oameni intră în depresie și au tendința de a da vina pe toată lumea, inclusiv pe preoți, biserică sau chiar pe Dumnezeu. În aceste situații intervine psihologul care-l ajută pe om să înțeleagă de ce este furios și faptul că în spatele oricărei probleme stau gânduri, emoții, dorințe, fantezii neexprimate, ignorate, negate și neasumate, și nu Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepseste, ci doar noi ne pedepsim singuri. Acelasi lucru il fac si preotii in predicile lor, le explică enoriașilor că nu Dumnezeu este vinovat pentru eșecul nostru, ci noi, prin gândurile și acțiunile noastre. Cand suntem fericiti si corpul nostru este fericit. Este bine sa invatam cum sa traim sanatos, cum sa ne intarim mintea, cum sa fim fericiti si impliniti, primind ajutorul preotului si al psihologului. Sanatatea noastra psihica si psihica depind de sanatatea noastra mintala, de gandurile cu care ne hranim. 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

„Umanizarea” animalelor de companie, un fenomen în plină expansiune

Cercetătorul american Stanley Coren de la Universitatea British Columbia a evaluat că la nivel planetar, ar exista 525 de milioane de câini de companie, acest număr fiind în permanentă creştere, cu aproape 24% mai mulţi într-un deceniu. În acelaşi timp, studiile de piaţă, realizate în august 2015, arată că vânzările pentru mâncarea animalelor de companie au fost de 28,6 de miliarde de dolari în 2014, iar specialiştii se aşteaptă ca, până în 2020, acestea să ajungă la 37,3 de miliarde de dolari.

Dorinţa obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei se numeste antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecţiune din ce în ce mai răspândită şi în România. Oamenii le oferă câinilor şi pisicilor cam tot ce se oferă fiinţelor umane: de lanaştere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în acelaşi pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice şi pentru părinţii animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-şi umaniza animalele de companie şi au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar pentru fiinţele umane.

Antropomorfismul, un nou fenomen „la modă”

Chiar şi în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare şi un animal de companie. Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini şi pisici ca şi cum ar fi copilul lor. De câte ori nu aţi auzit expresia Fetiţa mea e foarte jucăuşă şi neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În acelaşi timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulţi tineri preferă să-şi cumpere un animal de companie şi refuză să aibă un copil. Totodată, atribuirea trăsăturilor umane, tendinţa de a judeca comportamentul unei fiinţe nonumane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însuşiri omeneşti, a devenit cea mai nouă afecţiune în România şi în toată lumea, şi poartă numele de antropomorfism.

Dacă persoanele îşi îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochiţe, pantalonaşi, pantofi sau alte accesorii, din dorinţa de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie şi ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul şi singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinşi, teama de eşec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubeşte necondiţionat, iar noi credem că avem un control asupra lui, ştiind că niciodată nu ne va părăsi. Acest tip de fobie (teama de a nu fi părăsit) împiedică relaţiile cu ceilalţi oameni, iar prin atribuirea de trăsături umane animalelor, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deţinem controlul asupra situaţiei. Ne dăm seama că acest aşa-zis control ne depăşeşte atunci când câinele nostru latră în miez de noapte şi trezeşte toţi vecinii din bloc. Nu te poţi supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obraznic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl creşte în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înţeles cine este stăpânul haitei.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Dorinţa noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înţelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din acelaşi strămoş. În haită, lupii mai mari se aşază deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe acelaşi principiu înţelege şi animalul de companie acţiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi inhibă instinctele primare, va fi să se scuture şi să dea jos hainele, pantofii şi celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm.

Trebuie să înţelegem că, oricât de frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, nu pot suplini o fiinţă umană.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alţi oameni şi să deschidă conexiuni aparent autentice cu fiinţele nonumane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi şi nu merită nimic”, iar aceştia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. Bineînţeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi şi de a oferi dragoste. Totuşi, antropomorfismul ne face să confundăm nivelurile de iubire, ne face să punem pe acelaşi palier dragostea pentru o fiinţă umană şi dragostea pentru o fiinţă nonumană, sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înţelegem că nu pot suplini o fiinţă umană.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Cum sa le vorbim copiilor nostri? Diferenta intre expresiile educative si cele needucative

Băieţii au nevoie de mai multă încredere şi libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă şi protecţie. Felul în care le vorbim şi modul în care ne comportăm cu micuţii noştri îşi pun amprenta asupra dezvoltării lor, iar extremele – fie libertate prea mare sau protecţie sporită – pot afecta dezvoltarea lui armonioasă.

Fiecare copil este unic, are resurse, nevoi, comportamente diferite şi ritm propriu de înţelegere şi dezvoltare, iar rolul părinţilor este să le observe această diversitate şi să răspundă adecvat. Mai mult decât atât, în educaţia acestuia, mulţi părinţi şi profesori folosesc fraze needucative, fără a fi pe deplin conştienţi de impactul lor negativ asupra juniorilor. „Spre exemplu, am constatat suficienţi părinţi care exclamă „Nu faci nimic cum trebuie!”, când expresia „Este normal să greşeşti!” este alternativa educativă. Greşelile sunt fireşti în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunităţi de a învăţa. Aceste reacţii negative ale părinţilor sau ale profesorilor îl pot afecta suficient de mult pe copil, întrucât acesta învaţă încă de mic despre iubirea de sine şi poate trezi în el sentimente de vinovăţie, îi inhibă iniţiativa şi creativitatea.

Alt exemplu de mesaj pentru educaţia pozitivă a copilului este folosirea mai des a expresiei „Este normal să ai emoţii negative”, în locul comenzii, de genul „Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!”. Când copiii au crize de nervi, aceştia nu sunt suficienţi de maturi încât să ştie cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar ajutaţi de părinţi sau de profesori, aceştia vor învăţa să şi le accepte şi să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaşte ca parte din dezvoltarea lor. Emoţiile negative care vor fi corect administrate îi vor construi acestuia, în timp, o personalitate puternică şi va avea capacitatea de a corecta şi de a învăţa din greşeli.

Totodată, unii părinţi sau profesori au tendinţa de a le inhiba copiilor dorinţa de a vrea mai mult de la ei şi de la viaţă. Atunci când copiii cer mai mult decât li se oferă sau nu obţin ce vor, părinţii le spun că sunt egoişti, răi sau răsfăţaţi. În aceste condiţii, copiii învaţă mai degrabă să renunţe sau să se resemneze, în loc să-şi dorească mai mult. Nu e nimic rău în a-ţi dori mai mult de la tine şi de la viaţă, iar copilul poate fi educat în acest spirit, dar să ştie să facă diferenţa între lăcomie şi generozitate. Există părinţi care le spun copiilor „Tot timpul vrei, vrei, vrei, nu te mai saturi”. Educaţia pozitivă îi încurajează pe copii să-şi exprime dorinţele într-un mod respectuos faţă de ceilalţi, iar expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: „Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să munceşti să ai”.

Prin integrarea acestor mesaje pozitive, proactive în educaţia copilului, îi putem oferi sprijin şi încurajare pe termen lung pentru a-şi descoperi resursele şi a-şi valorifica întregul potenţial, devenind un adult cu o viaţă armonioasă şi echilibrată.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Sindromul “printi și printese” a luat amploare în România

Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa?

Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale.

Mai mult decât atât, copiii care dezvoltă sindromul “prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulțumesc” și “iartă-mă” și nu vor învăța să iubească sincer.

Sindromul prințesei – la fete și a prințului – la băieți, constituie un set de deviații  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult.

De cele mai multe ori, aceste clișee sunt preluate din cărțile de povești, desenele animate cu prinți și prințese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpușile Barbie și Ken – sunt construite după același principiu, dar și mulți factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului. Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieții încep să se costumeze în eroii de poveste și primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenței, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulți tineri își centrează viața în jurul sinelui, devin narcisiști, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor.  Acest sindrom este însoțit de ridicarea pretențiilor sau cerințelor absurde, materialism susținut, emoții extreme, auto-indulgență sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinței de a prelua vreo responsabilitate, dorința de a reprezenta o autoritate și un simț puternic de superioritate.

 Efectele puternice ale conștientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conștientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din povești, trăiesc adevărate drame interioare. În perioada adolescenței,  foștii copii tratați ca „prinți” și „prințese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe niște prinți și prințese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăți, dezechilibre psihice etc. Părinții contribuie în mod involuntar, printr-o afecțiune exagerată și dorință de a-și proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conștientizării sindromului, vor avea tendința de a da vina pe aceștia pentru că au fost mințiti cu privire la mecanismele de funcționare a societății reale.

 Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinți și prințese”?

Există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom. Apelativele “prinț” sau “prințesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Abuzul emotional asupra copiilor, inca folosit ca instrument „educational” in scolile romanesti

Abuzul emoţional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educaţional decât în alte medii şi reprezintă un comportament intenţionat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjoseşte, pedepseşte, umileşte, devalorizează, supune sau controlează.

Totodată, în majoritatea şcolilor româneşti, abuzul emoţional este încă folosit ca instrument „educaţional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase şi poate conduce la traumatizarea emoţională a copiilor. Sunt mulţi copii abuzaţi emoţional în şcoli, de profesori sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtăşească experienţele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoştinţă că sunt sub protecţia confidenţialităţii. De cele mai multe ori, părinţii refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: „dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”.

Acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivaţie reală de a mai merge la şcoală, să-şi piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul faţă de aceştia. Mai mult, repulsia pe care şi-a creat-o elevul se poate răsfrânge şi asupra încrederii în instituţia şcolară, în ansamblul ei. Sunt puţini copii care povestesc despre umilinţa prin care trec la şcoală, despre batjocura, hărţuirea şi traumele emoţionale la care sunt supuşi. Mulţi profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viaţă. Sunt mulţi dascăli care îi ameninţă cu sintagme de genul «te las corigent». Îi umilesc şi le distrug stima de sine cu apelative de genul «eşti un prost, un handicapat», «nu eşti bun de nimic», «mi-ar fi ruşine să am un copil ca tine». Uneori, umilirea se face în faţa clasei. Să jigneşti un copil, să-l umileşti, să-l ameninţi, înseamnă să-l programezi la eşec permanent. Unii copii devin agresivi, alţii se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcaţi pe viaţă de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenţi, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca şi cum ar fi reduşi mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligenţa şi capacitatea lor de înţelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulaţi pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei.

Ce învaţă copiii din abuzurile emoţionale?

Prima stare pe care o experimentează un copil după ce a fost abuzat emoţional este depresia, iar de aici încolo se deschide o adevărată cutie a Pandorei. După ce este abuzat emoţional, copilul învaţă că, orice ar face, nu merită efortul, se manifestă agresiv dezvolta atitudini masochiste. Învaţă să nu mai aibă încredere în el, să nu gândească. Învaţă lipsa de respect faţă de el şi faţă de profesori. Când este umilit în faţa clasei caută să se apere, învaţă să-l dispreţuiască pe profesor, iar când ajunge la liceu devine agresiv chiar şi cu profesorii. Elevii de liceu sunt produsul acţiunilor profesorilor din clasele primare, profesori care le-au modelat şi întărit comportamentul negativ.

Care sunt efectele abuzurilor emoţionale şi care sunt consecinţele pe termen lung?

Dintre efectele negative care se regăsesc: stima de sine redusă, timiditatea, neîncrederea, sentimente de vinovăţie, anxietatea, depresia, tendinţe autoagresive. Toate aceste trăiri emoţionale îi dezvoltă copilului un comportament ce duce la eşec permanent, confirmându-i de fiecare dată sentimentul de nonvaloare. Rezultatele la bacalaureat din fiecare an şi atitudinea lor confirmă toate aceste trăiri ale elevilor de astăzi, că nu merită efortul, iar acest tip de atitudine va intra în setul lor de valori.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Dependenta de control, de putere si de bani la politicieni

Dependenta de control, de putere si de bani, ca si cocaina, au aceleasi efecte: un nivel crescut de dopamina, hormonul care raspunde de sistemul placerii si de recompense ale creierului. Dopamina este produsa in cantitate mare ori de cate ori este satisfacuta o nevoie fundamentala sau un ideal. In acelasi timp, dopamina antreneaza si adrenalina care creste starea de excitatie a creierului. Dopamina creaza dependenta de stimulul care a creat-o si apare dorinta de a avea mai mult. Efectele pe care le provoaca puterea, controlul si banii, la fel ca si cocaina, sunt: euforia, o stima de sine ridicata, dar si anxietatea, depresia, dependenta sau paranoia. Aceasta dependenta de control, putere sau de bani, dau senzatia de umplere a golului interior, dar aceasta senzatie este de scurta durata, apoi “setea” reapare, iar dorinta de control, putere si bani devine unicul motiv de existenta.

Ce se afla in spatele unei dependente? Nevoia de a fi iubit. Oamenii sunt prea saraci in interior si de aceea compenseaza cu bogatii exterioare, de aici apar nevoia de bani, putere, bunuri cat mai multe. Pentru toate acestea, omul e dispus sa minta, sa insele, sa fure. Banii le alimenteaza orgoliul, le dau prestigiu social, sunt un mijloc de a ajunge la putere. Cand primesti sau castigi o suma mare de bani, ai o senzatie de superioritate, de siguranta si ai impresia ca esti invincibil (din cauza dopaminei care inunda creierul). Dependenta de bani este ca dependenta de jocurile de noroc, dorinta de a castiga bani este mai mare decat constientizarea consecintelor.

Daca le analizam vietile oamenilor politici, trairile, echilibrul sufletesc, viata conjugala, observam ca toti au probleme, banii nu le aduc fericirea. Le lipseste cu desavarsire armonia in cuplu si cei mai multi dintre ei recurg la sporturi extreme, jocuri de noroc, aventuri romantice, etc, pentru a le stimula adrenalina, placerea de a trai. Aceste lucruri riscante le dau senzatia ca detin controlul si se simt in siguranta.

Cum incepe boala puterii a politicienilor? Ajuns intr-o anumita functie de conducere, politicianul nu administreaza corect puterea ce o obtine. Simtindu-se invincibil, el imediat este preocupat de urmatoarea functie, sau treapta a puterii, nu se multumeste cu ce a obtinut si isi neglijeaza obligatiile de serviciu. Apoi povestea se repeta, el doreste urmatoarea treapta de putere, pana la cea mai inalta. Fiind preocupat pana la obsesie doar de ascensiunea lui, lasa in urma problemele ce le-a intalnit la fiecare functie obtinuta, puterea il corupe pas cu pas. Iar cand ajunge in varful piramidei, greu poate fi eliminat, dar acolo sus, el e deja corupt, dar si dependent de putere si cu probleme psihice. El risca totul pentru a ramana in varful piramidei. Detentia nu il sperie, dar nici nu-l schimba, nu-l vindeca. Problemele psihice se trateaza cu psihoterapie, nu cu puscarie. In penitenciarele din Romania sunt cam doi psihologi la 500 de oameni. Acestia le ofera doar consilierea psihologica si doar atunci cand sunt conflicte in penitenciar. Detinutii au de urmat un program individual, de reguli, etc, dar nu psihoterapie. Sunt prea putini psihologi la atatia detinuti, e imposibil sa se ocupe de fiecare in parte.

La politicienii care au prea multe mandate, observam ca apar efectele negative: aroganta si nervozitatea. Aceste probleme le putem observa cu usurinta la oamenii politici sau la celebritati, temperamentul lor coleric sau comportamentul excentric. Totodata din cauza prea multor mandate, apar si problemele psihice: – tulburarea de personalitate narcisica – megalomania, lipsa de empatie, sunt cei care adora sa apara des la Tv sau in public si sunt preocupati doar de propria persoana;

-tulburarea de personalitate histrionica sau teatralismul – sunt cei carora le place sa-i manipuleze pe ceilalti, astfel incat ei sa fie mereu in centrul atentiei, sunt teatrali;

-apar dependenetele – de putere, de bani, de jocuri de noroc (la politicieni, in mod special am intalnit dependenta de pariuri sportive si jocuri extreme)

-tulburarea de personalitate paranoida – neincrederea si suspiciunea in ceilalti, ei sunt rigizi si critici.

Orice presedinte, primar, om politic, este bine sa ramana in functie doar un mandat. Niciodata al 2-lea mandat nu e mai bun ca primul. Oricate promisiuni ar face, sunt inutile. La al 2-lea mandat dependentele, problemele psihice deja exista, sau sunt chiar accentuate. Ideal ar fi ca toti oamenii politici sa fie obligati sa mearga la psiholog, sa faca psihoterapie lunar, pentru sanatatea lor mentala, (unii o iau razna din cauza puterii) si sa fie testati din 6 in 6 luni. Sanatatea lor mentala este importanta.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070