Arhiva etichetelor: cabinet de psihologie iuliana fulas

Cum sa le vorbim copiilor nostri? Diferenta intre expresiile educative si cele needucative

Băieţii au nevoie de mai multă încredere şi libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă şi protecţie. Felul în care le vorbim şi modul în care ne comportăm cu micuţii noştri îşi pun amprenta asupra dezvoltării lor, iar extremele – fie libertate prea mare sau protecţie sporită – pot afecta dezvoltarea lui armonioasă.

Fiecare copil este unic, are resurse, nevoi, comportamente diferite şi ritm propriu de înţelegere şi dezvoltare, iar rolul părinţilor este să le observe această diversitate şi să răspundă adecvat. Mai mult decât atât, în educaţia acestuia, mulţi părinţi şi profesori folosesc fraze needucative, fără a fi pe deplin conştienţi de impactul lor negativ asupra juniorilor. „Spre exemplu, am constatat suficienţi părinţi care exclamă „Nu faci nimic cum trebuie!”, când expresia „Este normal să greşeşti!” este alternativa educativă. Greşelile sunt fireşti în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunităţi de a învăţa. Aceste reacţii negative ale părinţilor sau ale profesorilor îl pot afecta suficient de mult pe copil, întrucât acesta învaţă încă de mic despre iubirea de sine şi poate trezi în el sentimente de vinovăţie, îi inhibă iniţiativa şi creativitatea.

Alt exemplu de mesaj pentru educaţia pozitivă a copilului este folosirea mai des a expresiei „Este normal să ai emoţii negative”, în locul comenzii, de genul „Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!”. Când copiii au crize de nervi, aceştia nu sunt suficienţi de maturi încât să ştie cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar ajutaţi de părinţi sau de profesori, aceştia vor învăţa să şi le accepte şi să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaşte ca parte din dezvoltarea lor. Emoţiile negative care vor fi corect administrate îi vor construi acestuia, în timp, o personalitate puternică şi va avea capacitatea de a corecta şi de a învăţa din greşeli.

Totodată, unii părinţi sau profesori au tendinţa de a le inhiba copiilor dorinţa de a vrea mai mult de la ei şi de la viaţă. Atunci când copiii cer mai mult decât li se oferă sau nu obţin ce vor, părinţii le spun că sunt egoişti, răi sau răsfăţaţi. În aceste condiţii, copiii învaţă mai degrabă să renunţe sau să se resemneze, în loc să-şi dorească mai mult. Nu e nimic rău în a-ţi dori mai mult de la tine şi de la viaţă, iar copilul poate fi educat în acest spirit, dar să ştie să facă diferenţa între lăcomie şi generozitate. Există părinţi care le spun copiilor „Tot timpul vrei, vrei, vrei, nu te mai saturi”. Educaţia pozitivă îi încurajează pe copii să-şi exprime dorinţele într-un mod respectuos faţă de ceilalţi, iar expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: „Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să munceşti să ai”.

Prin integrarea acestor mesaje pozitive, proactive în educaţia copilului, îi putem oferi sprijin şi încurajare pe termen lung pentru a-şi descoperi resursele şi a-şi valorifica întregul potenţial, devenind un adult cu o viaţă armonioasă şi echilibrată.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Sindromul “printi și printese” a luat amploare în România

Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa?

Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale.

Mai mult decât atât, copiii care dezvoltă sindromul “prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulțumesc” și “iartă-mă” și nu vor învăța să iubească sincer.

Sindromul prințesei – la fete și a prințului – la băieți, constituie un set de deviații  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult.

De cele mai multe ori, aceste clișee sunt preluate din cărțile de povești, desenele animate cu prinți și prințese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpușile Barbie și Ken – sunt construite după același principiu, dar și mulți factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului. Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieții încep să se costumeze în eroii de poveste și primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenței, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulți tineri își centrează viața în jurul sinelui, devin narcisiști, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor.  Acest sindrom este însoțit de ridicarea pretențiilor sau cerințelor absurde, materialism susținut, emoții extreme, auto-indulgență sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinței de a prelua vreo responsabilitate, dorința de a reprezenta o autoritate și un simț puternic de superioritate.

 Efectele puternice ale conștientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conștientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din povești, trăiesc adevărate drame interioare. În perioada adolescenței,  foștii copii tratați ca „prinți” și „prințese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe niște prinți și prințese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăți, dezechilibre psihice etc. Părinții contribuie în mod involuntar, printr-o afecțiune exagerată și dorință de a-și proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conștientizării sindromului, vor avea tendința de a da vina pe aceștia pentru că au fost mințiti cu privire la mecanismele de funcționare a societății reale.

 Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinți și prințese”?

Există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom. Apelativele “prinț” sau “prințesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Abuzul emotional asupra copiilor, inca folosit ca instrument „educational” in scolile romanesti

Abuzul emoţional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educaţional decât în alte medii şi reprezintă un comportament intenţionat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjoseşte, pedepseşte, umileşte, devalorizează, supune sau controlează.

Totodată, în majoritatea şcolilor româneşti, abuzul emoţional este încă folosit ca instrument „educaţional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase şi poate conduce la traumatizarea emoţională a copiilor. Sunt mulţi copii abuzaţi emoţional în şcoli, de profesori sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtăşească experienţele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoştinţă că sunt sub protecţia confidenţialităţii. De cele mai multe ori, părinţii refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: „dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”.

Acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivaţie reală de a mai merge la şcoală, să-şi piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul faţă de aceştia. Mai mult, repulsia pe care şi-a creat-o elevul se poate răsfrânge şi asupra încrederii în instituţia şcolară, în ansamblul ei. Sunt puţini copii care povestesc despre umilinţa prin care trec la şcoală, despre batjocura, hărţuirea şi traumele emoţionale la care sunt supuşi. Mulţi profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viaţă. Sunt mulţi dascăli care îi ameninţă cu sintagme de genul «te las corigent». Îi umilesc şi le distrug stima de sine cu apelative de genul «eşti un prost, un handicapat», «nu eşti bun de nimic», «mi-ar fi ruşine să am un copil ca tine». Uneori, umilirea se face în faţa clasei. Să jigneşti un copil, să-l umileşti, să-l ameninţi, înseamnă să-l programezi la eşec permanent. Unii copii devin agresivi, alţii se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcaţi pe viaţă de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenţi, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca şi cum ar fi reduşi mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligenţa şi capacitatea lor de înţelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulaţi pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei.

Ce învaţă copiii din abuzurile emoţionale?

Prima stare pe care o experimentează un copil după ce a fost abuzat emoţional este depresia, iar de aici încolo se deschide o adevărată cutie a Pandorei. După ce este abuzat emoţional, copilul învaţă că, orice ar face, nu merită efortul, se manifestă agresiv dezvolta atitudini masochiste. Învaţă să nu mai aibă încredere în el, să nu gândească. Învaţă lipsa de respect faţă de el şi faţă de profesori. Când este umilit în faţa clasei caută să se apere, învaţă să-l dispreţuiască pe profesor, iar când ajunge la liceu devine agresiv chiar şi cu profesorii. Elevii de liceu sunt produsul acţiunilor profesorilor din clasele primare, profesori care le-au modelat şi întărit comportamentul negativ.

Care sunt efectele abuzurilor emoţionale şi care sunt consecinţele pe termen lung?

Dintre efectele negative care se regăsesc: stima de sine redusă, timiditatea, neîncrederea, sentimente de vinovăţie, anxietatea, depresia, tendinţe autoagresive. Toate aceste trăiri emoţionale îi dezvoltă copilului un comportament ce duce la eşec permanent, confirmându-i de fiecare dată sentimentul de nonvaloare. Rezultatele la bacalaureat din fiecare an şi atitudinea lor confirmă toate aceste trăiri ale elevilor de astăzi, că nu merită efortul, iar acest tip de atitudine va intra în setul lor de valori.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Dependenta de control, de putere si de bani la politicieni

Dependenta de control, de putere si de bani, ca si cocaina, au aceleasi efecte: un nivel crescut de dopamina, hormonul care raspunde de sistemul placerii si de recompense ale creierului. Dopamina este produsa in cantitate mare ori de cate ori este satisfacuta o nevoie fundamentala sau un ideal. In acelasi timp, dopamina antreneaza si adrenalina care creste starea de excitatie a creierului. Dopamina creaza dependenta de stimulul care a creat-o si apare dorinta de a avea mai mult. Efectele pe care le provoaca puterea, controlul si banii, la fel ca si cocaina, sunt: euforia, o stima de sine ridicata, dar si anxietatea, depresia, dependenta sau paranoia. Aceasta dependenta de control, putere sau de bani, dau senzatia de umplere a golului interior, dar aceasta senzatie este de scurta durata, apoi “setea” reapare, iar dorinta de control, putere si bani devine unicul motiv de existenta.

Ce se afla in spatele unei dependente? Nevoia de a fi iubit. Oamenii sunt prea saraci in interior si de aceea compenseaza cu bogatii exterioare, de aici apar nevoia de bani, putere, bunuri cat mai multe. Pentru toate acestea, omul e dispus sa minta, sa insele, sa fure. Banii le alimenteaza orgoliul, le dau prestigiu social, sunt un mijloc de a ajunge la putere. Cand primesti sau castigi o suma mare de bani, ai o senzatie de superioritate, de siguranta si ai impresia ca esti invincibil (din cauza dopaminei care inunda creierul). Dependenta de bani este ca dependenta de jocurile de noroc, dorinta de a castiga bani este mai mare decat constientizarea consecintelor.

Daca le analizam vietile oamenilor politici, trairile, echilibrul sufletesc, viata conjugala, observam ca toti au probleme, banii nu le aduc fericirea. Le lipseste cu desavarsire armonia in cuplu si cei mai multi dintre ei recurg la sporturi extreme, jocuri de noroc, aventuri romantice, etc, pentru a le stimula adrenalina, placerea de a trai. Aceste lucruri riscante le dau senzatia ca detin controlul si se simt in siguranta.

Cum incepe boala puterii a politicienilor? Ajuns intr-o anumita functie de conducere, politicianul nu administreaza corect puterea ce o obtine. Simtindu-se invincibil, el imediat este preocupat de urmatoarea functie, sau treapta a puterii, nu se multumeste cu ce a obtinut si isi neglijeaza obligatiile de serviciu. Apoi povestea se repeta, el doreste urmatoarea treapta de putere, pana la cea mai inalta. Fiind preocupat pana la obsesie doar de ascensiunea lui, lasa in urma problemele ce le-a intalnit la fiecare functie obtinuta, puterea il corupe pas cu pas. Iar cand ajunge in varful piramidei, greu poate fi eliminat, dar acolo sus, el e deja corupt, dar si dependent de putere si cu probleme psihice. El risca totul pentru a ramana in varful piramidei. Detentia nu il sperie, dar nici nu-l schimba, nu-l vindeca. Problemele psihice se trateaza cu psihoterapie, nu cu puscarie. In penitenciarele din Romania sunt cam doi psihologi la 500 de oameni. Acestia le ofera doar consilierea psihologica si doar atunci cand sunt conflicte in penitenciar. Detinutii au de urmat un program individual, de reguli, etc, dar nu psihoterapie. Sunt prea putini psihologi la atatia detinuti, e imposibil sa se ocupe de fiecare in parte.

La politicienii care au prea multe mandate, observam ca apar efectele negative: aroganta si nervozitatea. Aceste probleme le putem observa cu usurinta la oamenii politici sau la celebritati, temperamentul lor coleric sau comportamentul excentric. Totodata din cauza prea multor mandate, apar si problemele psihice: – tulburarea de personalitate narcisica – megalomania, lipsa de empatie, sunt cei care adora sa apara des la Tv sau in public si sunt preocupati doar de propria persoana;

-tulburarea de personalitate histrionica sau teatralismul – sunt cei carora le place sa-i manipuleze pe ceilalti, astfel incat ei sa fie mereu in centrul atentiei, sunt teatrali;

-apar dependenetele – de putere, de bani, de jocuri de noroc (la politicieni, in mod special am intalnit dependenta de pariuri sportive si jocuri extreme)

-tulburarea de personalitate paranoida – neincrederea si suspiciunea in ceilalti, ei sunt rigizi si critici.

Orice presedinte, primar, om politic, este bine sa ramana in functie doar un mandat. Niciodata al 2-lea mandat nu e mai bun ca primul. Oricate promisiuni ar face, sunt inutile. La al 2-lea mandat dependentele, problemele psihice deja exista, sau sunt chiar accentuate. Ideal ar fi ca toti oamenii politici sa fie obligati sa mearga la psiholog, sa faca psihoterapie lunar, pentru sanatatea lor mentala, (unii o iau razna din cauza puterii) si sa fie testati din 6 in 6 luni. Sanatatea lor mentala este importanta.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Nu există legături între muzica rock, Halloween și tragedia de la Colectiv. Când trecem printr-o traumă, avem tendința să facem legături nereale

Intreg curentul de opinie conform căruia tragedia de la Club Colectiv din București s-a întâmplat din cauza muzicii rock, a Halloweenului, a numărului 666, a titlului piesei sau a numelui trupei este fals, ba chiar poate să manipuleze un grup mare de oameni, într-un context în care gradul de emoție este unul ridicat.

Pe fond de vulnerabilitate, cauzată de o dramă, creierul nostru nu mai funcționează la parametri normali, emoțiile negative blochează buna lui funcționare, iar în acest context, oamenii au tendința să facă unele legături, de multe ori paranormale pe care, în condiții normale, nu le fac. S-a propagat foarte puternic, în Social Media sau chiar în mass-media, ideea conform căreia Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din Club Colectiv, din cauză că ascultau muzică, pe care unii o numesc macabră sau diavolească. Din punct de vedere psihologic, o tragedie reconfigurează mecanismele de funcționare ale creierului, care nu mai functioneaza normal si nu reuseste sa proceseze trauma, suntem afectati cognitiv, emotional, comportamental, relational sau fizic. Mânați de emoții negative, căutăm vinovați sau construim legături false între fapte, obiecte, comportamente sau oameni. Tragedia se putea întâmpla și la un concert de muzică simfonică sau în timpul unei slujbe în biserică. Să ne aducem aminte de incendiul de la Biserica “Sfântul Dumitru”, chiar în ziua de Paște, în acest an.

O tragedie de o asemenea magnitudine naște sentimente puternice, iar durerea excesivă poate cauza leziuni la nivelul creierului, deoarece mintea umană nu se poate adapta la valul puternic de emoție negativă. În cazul de față, nu doar cei implicați direct și cei implicați indirect (părinții, rudele, prietenii acestora etc.) sunt traumatizați, ci și publicul larg care urmărește informații despre tragedie, de la fața locului sau prin intermediul televizorului și a Social Media. Imaginile cu un puternic impact emoțional ne pot afecta profund, deoarece natura umană este una empatică, își identifică emoțiile cu ale celor direct sau indirect implicați. Trăiesc împreună cu victimele sau familiile victimelor durerea puternică. Rețeaua Facebook a abundat, în aceste zile, de imagini marcante, neblurate, chiar foarte explicite. Fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, o pierdere subită a unei persoane dragi de la care nu ne-am luat la revedere sau nu i-am spus cat o iubim. Orice știre sau imagine traumantizantă, puternic mediatizată, nu face altceva decât să ne aducă aminte de acel eveniment trist din viața noastră și să fim empatici.

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Portretul psihologic al unui conducător: primar/presedinte

 

Traim in secolul egoismului, cei care ne conduc nu mai sunt atenti la nevoile celor din jur, ci doar la interesul propriu. Un conducator, un primar, un presedinte, toti trebuie vazuti ca salvatori, mai ales in timpul unei crize sau a unei situatii de agonie.

Exista doua feluri de conducatori: conducatorii „lei” si conducatorii „vulpi”. Caracteristicile conducatorilor “lei” sunt: autoritate, stabilitate, persistenta. Caracteristicile conducatorilor “vulpi” sunt: spiritul speculativ si inconstanta.

Criteriile de selectie (actuale) ale primarilor, conducatorilor, presedintilor, etc, sunt bazate pe putere, resursele financiare si relatii. Acestea sunt criterii negative de selectie ce duc la lipsa de performanţă, ineficienta, speculatie. (conducatorii “vulpi”)

Criteriile sanatoase de selectie sunt: competenţa, experianţa, corectitudinea, onestitatea şi interesul pentru binele public. (conducatorii “lei”).

Conducerea este o functie a persoanei inzestrata inca din nastere cu aptitudini sau particularitati psihologie care asigura succesul in dirijarea oamenilor. Conducator te nasti, nu devii. Esti predestinat sa ajungi conducator prin polivalenta calitatilor ce le ai.

Unii din conducatorii, primarii sau presedintii nostri, au comportamente bizare ce trebuie analizare atent. In spatele acestor comportamente, uneori, se ascund tulburari psihice. Acestea se impart in tulburari mentale si de personalitate. Tulburări mentale se observa foarte usor, după bizareriile comportamentului lor (limbajul greoi, posturi bizare ale corpului, mimicii sau gesturilor.).

Cele mai intalnite tulburari de personalitate observate la conducatorii, primarii sau presedintii nostri sunt: personalitatea paranoida (cei care dau vina pe altii pentru propriile greutati, sunt critici, acuzatori, etc), personalitatea histrionica (cei care sunt teatrali), personalitatea narcisista (cei care se iubesc doar pe ei, sunt aroganti, nu sunt empatici), si personalitatea antisociala (comit acte nesabuite, neglijeaza siguranta altora, manipuleaza si exploateaza).

Pesonalitate, atitudini, abilitati ale unui conducator / primar

Definitorii sunt caracteristicile psihice.

Inteligenta. Echilibru psihic. Incredere in sine. Empatie (sa-i pese de cei din jur).

Calitati ale gandirii (rapiditate, profunzime, flexibilitate). Operatii ale gandirii (analiza, sinteza).

Aptitudini organizatorice (gasirea modalitatilor eficiente de realizare a scopurilor). Maturizare psihica si psihosociala (capacitatea de a intreprinde actiuni si de a le executa independent, finalizare a actiunilor incepute, asumarea raspunderii).

Capacitatea de a face fata stresului. Tactici sofisticate de influentare (nu manipulare)de convingere, influentare directa si indirecta.

Un conducator trebuie sa fie el insusi model de integritate morala. Sa fie capabil sa comunice ( sa stie sa vorbeasca, sa stie sa asculte, sa se faca inteles). Sa fie un bun dascal ( a conduce si a invata pe altii sunt fatete ale aceleiasi medalii).

Sa fie charismatic (sa poata mentine oamenii sub puterea “fascinatiei” exercitate). Trebuie sa fie un furnizor de optimism intr-un context socio-politic dificil.

Sa dea dovada de autenticitate. Daca este obisnuit sa se minta pe el, ii va minti si pe cei din jurul lui. (Cand vrei sa pari ceea ce nu esti, manipulezi.)

Profesionalismul este important. Cand dovedesti ca esti foarte bun, oamenii ajung sa te urmeze.

Trebuie sa fie curajos. Oamenii urmeaza curajul. Hotararea si curajul sunt garantii in momentele de criza.

Este important respectul fata de ceea ce cred ceilalti si contributia la dezvoltarea societatii.

Un conducator trebuie sa stie sa-i influenteze pe ceilalti urmarind interesul comun. Nu poti fi conducator daca nu ii influentezi pe ceilalti sa te urmeze.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

 

Nevoia de “selfie-uri”

 

În contextul în care Facebook a devenit un canal în care “selfie-ul” este din ce în ce mai răspândit, numai 11,9% dintre utilizatorii din România recunosc că motivul principal pentru care accesează rețeaua este pentru promovarea imaginii personale. În același timp, marea majoritate (73,6%) declară că folosește Facebook strict pentru socializare, potrivit studiului “Facebook, between socialization and personal image promotion”, publicat în The Communication and Marketing Journal.
Deși nevoia de socializare reprezintă un comportament normal, chiar dacă vorbim de lumea reală sau mediul online, potrivit psihologilor, tulburările de comportament apar atunci când utilizatorii, în special aparținând generației tinere, pun mai mare accent pe promovarea sinelui și mai puțin pe procesul de socializare.

Fenomenul selfie poate conduce la narcisism, depresie și anxietate în rândul tinerilor
Chiar dacă fotografiile selfie reprezintă un simplu instrument de auto-promovare, acest fenomen poate deveni periculos pentru societate, deoarece formează o generație de narcisiști. În mediul online întotdeauna va fi cineva mai frumos, mai destept și mai sus decât tine, lucru care rănește și imaginea de sine poate fi afectată. Din acest punct de vedere, Facebook-ul este o piedică în calea comunicării, apropierii dintre oameni. Din cauză că petrec foarte multe ore pe rețelele de socializare, tinerii de azi nu mai stiu să construiască relații interumane funcționale din care să primească atenție, iubire și validare. Aceste nevoi și trebuințe, nefiind satisfacute în viața reală, ei și le satisfac în lumea virtuală.  Fenomenul selfie ca fiind o formă de narcisism, un strigăt după atenție întemeiat pe singurătate și apare din dorința a fi iubiți, validați de ceilalți, din dorinta de a umple un gol din suflet.
Motivul principal pentru care majoritatea tinerilor aleg să-și facă selfie și să posteze aceste fotografii în rețelele sociale online este stima de sine scazută și nevoia de atenție și validare.
O fotografie selfie promovează doar aspectul fizic, nu și alte calități, iar comparatia cu “idealurile de frumusețe” pe care mass-media le promovează și ridicarea aspectului fizic la nivel de valoare absolută, poate duce la dezvoltarea unor probleme emotionale. Un comentariu negativ, o glumă sau putine like-uri la o fotografie selfie ii impinge pe mulți tineri la gesturi extreme. Vizionarea fotografiilor selfie sau a status-urilor unor persoane care par a fi perfecte și fericite poate duce către o stimă de sine scazută, anxietate și depresie.

Selfie-ul este un mod neautentic de a menține echilibrul interior
Tinerii trebuie să înțeleagă că, folosite moderat, fotografiile selfie pot fi unelte pozitive în exprimarea sinelui, dar atunci când postează selfie-uri în exces, caută, de fapt, aprobarea celor din jur, caută validare și mentinerea unei imagini de sine pozitive. Selfie-urile sunt un mod neautentic de a mentine echilibrul interior.
Nu e nimic anormal să căutam atenția, aprobarea, validarea în relația cu celălalt, însă acestea pot fi benefice doar în relații interumane directe, bazate pe comunicare, iubire, intimitate, emotii și sentimente profunde. A crea o prietenie cere timp, contact vizual real, trebuie să simți, să vezi, să auzi persoana respectiva, cunoasterea reală este vitală și aduce un echilibru ce nu-l vom mai căuta în lumea virtuală.
Pentru a preveni generarea stării de depresie și anxietate,  recomand părinților să monitorizeze timpul petrecut de copii pe Facebook, iar orice schimbare aparută în comportamentul copiilor/tinerilor, să fie un semnal de alarmă, deoarece în spatele unui banal selfie se pot ascunde multe frustrari și sentimente negative. Tinerii ar trebui să se analizeze atent, punandu-și câteva întrebări de bază: Cine sunt eu?, Ce cred despre mine?, De ce sunt singur/singură?, De ce nu am contacte reale? Ce temeri am?, Mă simt neîmplitit/ă?, Cum fac sa-mi rezolv aceste probleme?, iar urmatorul pas este consultarea unui specialist.
Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Bun venit pe blog!

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog  Tel: 0723.08.10.70

 

Daca vrei sa zbori, renunta la tot ce te trage in jos!

Renunță la frici, la păreri străine ce nu rezonează cu tine, la obișnuințe limitative, la cei ce te fac să te simți lipsit de valoare doar pentru că așa vor. Renunță la anumite așteptari de la cei ce nu ți-au oferit nimic niciodată și deschide aripile către LUMINA din sufletul tău. Renunță și iubește!

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog, Pictor 
Tel: 0723.08.10.70