Arhiva etichetelor: iuliana fulas

Gelozia

Ce este gelozia? Partea intunecata a iubirii, un blocaj emotional.

Gelozia este o emotie puternica care apare cand omul simte ca pierde iubirea persoanei iubite. Cand simti gelozie, in mintea ta apare gandul ca ai putea fi inselat de persoana iubita, ca aceasta prefera pe altcineva, ca ai putea sa pierzi acea persoana foarte necesara tie.
Cand ii reprosezi: „Ti-am fost alaturi, te-am iubit, te-am ajutat si tu ma faci sa sufar?!” De fapt, spui ca daca tu ai oferit, asteptai ca si celalalt sa faca la fel. Si pentru ca nu face, suferi. Greseala numarul 1 este ca il percepi pe celalalt ca pe un obiect, nu ca pe un subiect. Iubirea inseamna sa oferi, nu sa ceri.
Gelozia este o combinatie de frica, furie, nesiguranta, inferioritate, sentimente de posesivitate si de pierdere a ceva valoros. Rezultatul ei fiind insecuritatea. Daca si imaginea de sine este scazuta, gelozia este si mai puternica, sfasietoare. Aceasta gelozie isi are originile, nu acum, ci in propria copilarie, cand copilul simte ca parintii nu ii daruiesc suficienta iubire si cand aceeasi parinti manifesta o grija exagerata fata de fratii nou-nascuti. Gelozia se manifesta prin agresivitatea copilului catre frate si dorinta de a-l elimina, redevenind el singurul receptor al iubirii. Gelozia infantila se poate manifesta prin tulburari de invatare si tulburari de agresivitate. Inca din copilarie, societatea, cultura, religia ne invata sa comparam.

Gelozia inseamna sa traiesti prin comparatii.
Ce putem face? Ia o foaie de hartie si noteaza ce anume te face gelos, analizeaza-te, sunt lucruri reale sau imaginare? Vorbeste despre sentimentele tale de gelozie cu partenerul tau. Accepta ca ai o problema. Psihoterapia este o modalitate eficienta de a vindeca gelozia si traumele trecutului, pentru ca o persoana geloasa aduce in prezent, o experienta din trecut.

Gelozia e ca o carie la un dinte, daca nu e tratata, devine din ce in ce mai mare. Ai nevoie ca emotiile tale sa fie cele de fericire si entuziasm, ai nevoie de emotii pozitive care sa contra-balanseze gelozia.
IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

Psihologul și preotul trebuie să fie aliati, nu concurenti

 

Preoții și psihologii trebuie să aibă o relație puternică, de conlucrare, deoarece aceste două domenii nu sunt antagonice, ci complementare; sunt multe cazuri în care un domeniu vine în slujba celuilalt, și-l completează, atât psihologii, cât și preoții, au nevoie unii de ceilalti pentru a atinge un țel comun: vindecarea sufletului omului.

Vindecarea sufletului începe în Biserică (Casa lui Dumnezeu), prin Taina Spovedaniei, care este un factor important în creșterea frecvenţelor de vibraţie și de curățire interioară. Vindecarea sufletului și a minții trebuie continuată de psihoterapeut, pentru că el stie cum funcționează mintea umană și poate trata tulburările psihice care rezidă din suferință, cum ar fi depresia, anxietatea, atacurile de panică, fobii, etc. Cancerul, bolile de inima, astmul, imunitatea scazuta, toate au o componenta psihica. O boala psihica inseamna un dezechilibru in creier. Ne imbolnavim pentru ca gandim si traim disfunctional. Trebuie sa cautam cauza bolilor, iar cauza se afla in gandurile noastre negative, in neiertari, in ura, furie, invidie, gelozie, agresivitate etc. Acestea sunt patimile de care ne vorbesc preotii si care trebuie sa le spovedim. Cand iti asumi responsabilitatea, te ierti, ii ierti pe cei care ti-au gresit, incepi sa te dezvolti, incepe integrarea si te vindeci. 

Unele persoane ajung destul de târziu la preot pentru spovedanie, cand suferința lui psihică s-a transformat într-o boala somatică (bolile care apar pe sistem nervos), atunci este bine ca preotul să-i explice enoriașului că starea sa de suferință psihică s-a transformat într-o suferință fizică si este bine sa consulte si un psihoterapeut.

Multe persoane pleacă chiar și după Taina Spovedaniei cu sufletul greu deoarece nu au reușit să ierte cu tot sufletul sau nu se pot ierta pe ei înșiși. Refuzul de a ierta ne imbolnaveste psihic, apoi fizic. Exista o legatura intre minte si corp. Nu ai cum sa fii sanatos, daca ai ganduri de frustrare furie, fatalism, ura, agresivitate, sau daca ai o viata in suferinta si de compromis. Psihicul nostru ne determina starea de bine, de sanatate sau de boala.

Dacă nu apare linistea sufleteasca sau vindecarea după spovedanie și încă resimt reminiscențe ale suferințelor lor, unii oameni intră în depresie și au tendința de a da vina pe toată lumea, inclusiv pe preoți, biserică sau chiar pe Dumnezeu. În aceste situații intervine psihologul care-l ajută pe om să înțeleagă de ce este furios și faptul că în spatele oricărei probleme stau gânduri, emoții, dorințe, fantezii neexprimate, ignorate, negate și neasumate, și nu Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepseste, ci doar noi ne pedepsim singuri. Acelasi lucru il fac si preotii in predicile lor, le explică enoriașilor că nu Dumnezeu este vinovat pentru eșecul nostru, ci noi, prin gândurile și acțiunile noastre. Cand suntem fericiti si corpul nostru este fericit. Este bine sa invatam cum sa traim sanatos, cum sa ne intarim mintea, cum sa fim fericiti si impliniti, primind ajutorul preotului si al psihologului. Sanatatea noastra psihica si psihica depind de sanatatea noastra mintala, de gandurile cu care ne hranim. 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

„Umanizarea” animalelor de companie, un fenomen în plină expansiune

Cercetătorul american Stanley Coren de la Universitatea British Columbia a evaluat că la nivel planetar, ar exista 525 de milioane de câini de companie, acest număr fiind în permanentă creştere, cu aproape 24% mai mulţi într-un deceniu. În acelaşi timp, studiile de piaţă, realizate în august 2015, arată că vânzările pentru mâncarea animalelor de companie au fost de 28,6 de miliarde de dolari în 2014, iar specialiştii se aşteaptă ca, până în 2020, acestea să ajungă la 37,3 de miliarde de dolari.

Dorinţa obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei se numeste antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecţiune din ce în ce mai răspândită şi în România. Oamenii le oferă câinilor şi pisicilor cam tot ce se oferă fiinţelor umane: de lanaştere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în acelaşi pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice şi pentru părinţii animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-şi umaniza animalele de companie şi au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar pentru fiinţele umane.

Antropomorfismul, un nou fenomen „la modă”

Chiar şi în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare şi un animal de companie. Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini şi pisici ca şi cum ar fi copilul lor. De câte ori nu aţi auzit expresia Fetiţa mea e foarte jucăuşă şi neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În acelaşi timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulţi tineri preferă să-şi cumpere un animal de companie şi refuză să aibă un copil. Totodată, atribuirea trăsăturilor umane, tendinţa de a judeca comportamentul unei fiinţe nonumane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însuşiri omeneşti, a devenit cea mai nouă afecţiune în România şi în toată lumea, şi poartă numele de antropomorfism.

Dacă persoanele îşi îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochiţe, pantalonaşi, pantofi sau alte accesorii, din dorinţa de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie şi ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul şi singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinşi, teama de eşec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubeşte necondiţionat, iar noi credem că avem un control asupra lui, ştiind că niciodată nu ne va părăsi. Acest tip de fobie (teama de a nu fi părăsit) împiedică relaţiile cu ceilalţi oameni, iar prin atribuirea de trăsături umane animalelor, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deţinem controlul asupra situaţiei. Ne dăm seama că acest aşa-zis control ne depăşeşte atunci când câinele nostru latră în miez de noapte şi trezeşte toţi vecinii din bloc. Nu te poţi supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obraznic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl creşte în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înţeles cine este stăpânul haitei.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Dorinţa noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înţelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din acelaşi strămoş. În haită, lupii mai mari se aşază deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe acelaşi principiu înţelege şi animalul de companie acţiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi inhibă instinctele primare, va fi să se scuture şi să dea jos hainele, pantofii şi celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm.

Trebuie să înţelegem că, oricât de frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, nu pot suplini o fiinţă umană.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alţi oameni şi să deschidă conexiuni aparent autentice cu fiinţele nonumane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi şi nu merită nimic”, iar aceştia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. Bineînţeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi şi de a oferi dragoste. Totuşi, antropomorfismul ne face să confundăm nivelurile de iubire, ne face să punem pe acelaşi palier dragostea pentru o fiinţă umană şi dragostea pentru o fiinţă nonumană, sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înţelegem că nu pot suplini o fiinţă umană.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Sindromul “printi și printese” a luat amploare în România

Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa?

Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale.

Mai mult decât atât, copiii care dezvoltă sindromul “prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulțumesc” și “iartă-mă” și nu vor învăța să iubească sincer.

Sindromul prințesei – la fete și a prințului – la băieți, constituie un set de deviații  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult.

De cele mai multe ori, aceste clișee sunt preluate din cărțile de povești, desenele animate cu prinți și prințese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpușile Barbie și Ken – sunt construite după același principiu, dar și mulți factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului. Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieții încep să se costumeze în eroii de poveste și primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenței, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulți tineri își centrează viața în jurul sinelui, devin narcisiști, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor.  Acest sindrom este însoțit de ridicarea pretențiilor sau cerințelor absurde, materialism susținut, emoții extreme, auto-indulgență sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinței de a prelua vreo responsabilitate, dorința de a reprezenta o autoritate și un simț puternic de superioritate.

 Efectele puternice ale conștientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conștientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din povești, trăiesc adevărate drame interioare. În perioada adolescenței,  foștii copii tratați ca „prinți” și „prințese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe niște prinți și prințese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăți, dezechilibre psihice etc. Părinții contribuie în mod involuntar, printr-o afecțiune exagerată și dorință de a-și proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conștientizării sindromului, vor avea tendința de a da vina pe aceștia pentru că au fost mințiti cu privire la mecanismele de funcționare a societății reale.

 Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinți și prințese”?

Există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom. Apelativele “prinț” sau “prințesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Portretul psihologic al unui conducător: primar/presedinte

 

Traim in secolul egoismului, cei care ne conduc nu mai sunt atenti la nevoile celor din jur, ci doar la interesul propriu. Un conducator, un primar, un presedinte, toti trebuie vazuti ca salvatori, mai ales in timpul unei crize sau a unei situatii de agonie.

Exista doua feluri de conducatori: conducatorii „lei” si conducatorii „vulpi”. Caracteristicile conducatorilor “lei” sunt: autoritate, stabilitate, persistenta. Caracteristicile conducatorilor “vulpi” sunt: spiritul speculativ si inconstanta.

Criteriile de selectie (actuale) ale primarilor, conducatorilor, presedintilor, etc, sunt bazate pe putere, resursele financiare si relatii. Acestea sunt criterii negative de selectie ce duc la lipsa de performanţă, ineficienta, speculatie. (conducatorii “vulpi”)

Criteriile sanatoase de selectie sunt: competenţa, experianţa, corectitudinea, onestitatea şi interesul pentru binele public. (conducatorii “lei”).

Conducerea este o functie a persoanei inzestrata inca din nastere cu aptitudini sau particularitati psihologie care asigura succesul in dirijarea oamenilor. Conducator te nasti, nu devii. Esti predestinat sa ajungi conducator prin polivalenta calitatilor ce le ai.

Unii din conducatorii, primarii sau presedintii nostri, au comportamente bizare ce trebuie analizare atent. In spatele acestor comportamente, uneori, se ascund tulburari psihice. Acestea se impart in tulburari mentale si de personalitate. Tulburări mentale se observa foarte usor, după bizareriile comportamentului lor (limbajul greoi, posturi bizare ale corpului, mimicii sau gesturilor.).

Cele mai intalnite tulburari de personalitate observate la conducatorii, primarii sau presedintii nostri sunt: personalitatea paranoida (cei care dau vina pe altii pentru propriile greutati, sunt critici, acuzatori, etc), personalitatea histrionica (cei care sunt teatrali), personalitatea narcisista (cei care se iubesc doar pe ei, sunt aroganti, nu sunt empatici), si personalitatea antisociala (comit acte nesabuite, neglijeaza siguranta altora, manipuleaza si exploateaza).

Pesonalitate, atitudini, abilitati ale unui conducator / primar

Definitorii sunt caracteristicile psihice.

Inteligenta. Echilibru psihic. Incredere in sine. Empatie (sa-i pese de cei din jur).

Calitati ale gandirii (rapiditate, profunzime, flexibilitate). Operatii ale gandirii (analiza, sinteza).

Aptitudini organizatorice (gasirea modalitatilor eficiente de realizare a scopurilor). Maturizare psihica si psihosociala (capacitatea de a intreprinde actiuni si de a le executa independent, finalizare a actiunilor incepute, asumarea raspunderii).

Capacitatea de a face fata stresului. Tactici sofisticate de influentare (nu manipulare)de convingere, influentare directa si indirecta.

Un conducator trebuie sa fie el insusi model de integritate morala. Sa fie capabil sa comunice ( sa stie sa vorbeasca, sa stie sa asculte, sa se faca inteles). Sa fie un bun dascal ( a conduce si a invata pe altii sunt fatete ale aceleiasi medalii).

Sa fie charismatic (sa poata mentine oamenii sub puterea “fascinatiei” exercitate). Trebuie sa fie un furnizor de optimism intr-un context socio-politic dificil.

Sa dea dovada de autenticitate. Daca este obisnuit sa se minta pe el, ii va minti si pe cei din jurul lui. (Cand vrei sa pari ceea ce nu esti, manipulezi.)

Profesionalismul este important. Cand dovedesti ca esti foarte bun, oamenii ajung sa te urmeze.

Trebuie sa fie curajos. Oamenii urmeaza curajul. Hotararea si curajul sunt garantii in momentele de criza.

Este important respectul fata de ceea ce cred ceilalti si contributia la dezvoltarea societatii.

Un conducator trebuie sa stie sa-i influenteze pe ceilalti urmarind interesul comun. Nu poti fi conducator daca nu ii influentezi pe ceilalti sa te urmeze.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

 

Nevoia de “selfie-uri”

 

În contextul în care Facebook a devenit un canal în care “selfie-ul” este din ce în ce mai răspândit, numai 11,9% dintre utilizatorii din România recunosc că motivul principal pentru care accesează rețeaua este pentru promovarea imaginii personale. În același timp, marea majoritate (73,6%) declară că folosește Facebook strict pentru socializare, potrivit studiului “Facebook, between socialization and personal image promotion”, publicat în The Communication and Marketing Journal.
Deși nevoia de socializare reprezintă un comportament normal, chiar dacă vorbim de lumea reală sau mediul online, potrivit psihologilor, tulburările de comportament apar atunci când utilizatorii, în special aparținând generației tinere, pun mai mare accent pe promovarea sinelui și mai puțin pe procesul de socializare.

Fenomenul selfie poate conduce la narcisism, depresie și anxietate în rândul tinerilor
Chiar dacă fotografiile selfie reprezintă un simplu instrument de auto-promovare, acest fenomen poate deveni periculos pentru societate, deoarece formează o generație de narcisiști. În mediul online întotdeauna va fi cineva mai frumos, mai destept și mai sus decât tine, lucru care rănește și imaginea de sine poate fi afectată. Din acest punct de vedere, Facebook-ul este o piedică în calea comunicării, apropierii dintre oameni. Din cauză că petrec foarte multe ore pe rețelele de socializare, tinerii de azi nu mai stiu să construiască relații interumane funcționale din care să primească atenție, iubire și validare. Aceste nevoi și trebuințe, nefiind satisfacute în viața reală, ei și le satisfac în lumea virtuală.  Fenomenul selfie ca fiind o formă de narcisism, un strigăt după atenție întemeiat pe singurătate și apare din dorința a fi iubiți, validați de ceilalți, din dorinta de a umple un gol din suflet.
Motivul principal pentru care majoritatea tinerilor aleg să-și facă selfie și să posteze aceste fotografii în rețelele sociale online este stima de sine scazută și nevoia de atenție și validare.
O fotografie selfie promovează doar aspectul fizic, nu și alte calități, iar comparatia cu “idealurile de frumusețe” pe care mass-media le promovează și ridicarea aspectului fizic la nivel de valoare absolută, poate duce la dezvoltarea unor probleme emotionale. Un comentariu negativ, o glumă sau putine like-uri la o fotografie selfie ii impinge pe mulți tineri la gesturi extreme. Vizionarea fotografiilor selfie sau a status-urilor unor persoane care par a fi perfecte și fericite poate duce către o stimă de sine scazută, anxietate și depresie.

Selfie-ul este un mod neautentic de a menține echilibrul interior
Tinerii trebuie să înțeleagă că, folosite moderat, fotografiile selfie pot fi unelte pozitive în exprimarea sinelui, dar atunci când postează selfie-uri în exces, caută, de fapt, aprobarea celor din jur, caută validare și mentinerea unei imagini de sine pozitive. Selfie-urile sunt un mod neautentic de a mentine echilibrul interior.
Nu e nimic anormal să căutam atenția, aprobarea, validarea în relația cu celălalt, însă acestea pot fi benefice doar în relații interumane directe, bazate pe comunicare, iubire, intimitate, emotii și sentimente profunde. A crea o prietenie cere timp, contact vizual real, trebuie să simți, să vezi, să auzi persoana respectiva, cunoasterea reală este vitală și aduce un echilibru ce nu-l vom mai căuta în lumea virtuală.
Pentru a preveni generarea stării de depresie și anxietate,  recomand părinților să monitorizeze timpul petrecut de copii pe Facebook, iar orice schimbare aparută în comportamentul copiilor/tinerilor, să fie un semnal de alarmă, deoarece în spatele unui banal selfie se pot ascunde multe frustrari și sentimente negative. Tinerii ar trebui să se analizeze atent, punandu-și câteva întrebări de bază: Cine sunt eu?, Ce cred despre mine?, De ce sunt singur/singură?, De ce nu am contacte reale? Ce temeri am?, Mă simt neîmplitit/ă?, Cum fac sa-mi rezolv aceste probleme?, iar urmatorul pas este consultarea unui specialist.
Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Bun venit pe blog!

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog  Tel: 0723.08.10.70

 

Daca vrei sa zbori, renunta la tot ce te trage in jos!

Renunță la frici, la păreri străine ce nu rezonează cu tine, la obișnuințe limitative, la cei ce te fac să te simți lipsit de valoare doar pentru că așa vor. Renunță la anumite așteptari de la cei ce nu ți-au oferit nimic niciodată și deschide aripile către LUMINA din sufletul tău. Renunță și iubește!

 

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog, Pictor 
Tel: 0723.08.10.70