Arhiva etichetelor: umanizarea animalelor de companie

„Umanizarea” animalelor de companie, un fenomen în plină expansiune

Cercetătorul american Stanley Coren de la Universitatea British Columbia a evaluat că la nivel planetar, ar exista 525 de milioane de câini de companie, acest număr fiind în permanentă creştere, cu aproape 24% mai mulţi într-un deceniu. În acelaşi timp, studiile de piaţă, realizate în august 2015, arată că vânzările pentru mâncarea animalelor de companie au fost de 28,6 de miliarde de dolari în 2014, iar specialiştii se aşteaptă ca, până în 2020, acestea să ajungă la 37,3 de miliarde de dolari.

Dorinţa obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei se numeste antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecţiune din ce în ce mai răspândită şi în România. Oamenii le oferă câinilor şi pisicilor cam tot ce se oferă fiinţelor umane: de lanaştere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în acelaşi pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice şi pentru părinţii animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-şi umaniza animalele de companie şi au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar pentru fiinţele umane.

Antropomorfismul, un nou fenomen „la modă”

Chiar şi în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare şi un animal de companie. Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini şi pisici ca şi cum ar fi copilul lor. De câte ori nu aţi auzit expresia Fetiţa mea e foarte jucăuşă şi neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În acelaşi timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulţi tineri preferă să-şi cumpere un animal de companie şi refuză să aibă un copil. Totodată, atribuirea trăsăturilor umane, tendinţa de a judeca comportamentul unei fiinţe nonumane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însuşiri omeneşti, a devenit cea mai nouă afecţiune în România şi în toată lumea, şi poartă numele de antropomorfism.

Dacă persoanele îşi îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochiţe, pantalonaşi, pantofi sau alte accesorii, din dorinţa de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie şi ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul şi singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinşi, teama de eşec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubeşte necondiţionat, iar noi credem că avem un control asupra lui, ştiind că niciodată nu ne va părăsi. Acest tip de fobie (teama de a nu fi părăsit) împiedică relaţiile cu ceilalţi oameni, iar prin atribuirea de trăsături umane animalelor, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deţinem controlul asupra situaţiei. Ne dăm seama că acest aşa-zis control ne depăşeşte atunci când câinele nostru latră în miez de noapte şi trezeşte toţi vecinii din bloc. Nu te poţi supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obraznic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl creşte în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înţeles cine este stăpânul haitei.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Dorinţa noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înţelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din acelaşi strămoş. În haită, lupii mai mari se aşază deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe acelaşi principiu înţelege şi animalul de companie acţiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi inhibă instinctele primare, va fi să se scuture şi să dea jos hainele, pantofii şi celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm.

Trebuie să înţelegem că, oricât de frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, nu pot suplini o fiinţă umană.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alţi oameni şi să deschidă conexiuni aparent autentice cu fiinţele nonumane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi şi nu merită nimic”, iar aceştia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. Bineînţeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi şi de a oferi dragoste. Totuşi, antropomorfismul ne face să confundăm nivelurile de iubire, ne face să punem pe acelaşi palier dragostea pentru o fiinţă umană şi dragostea pentru o fiinţă nonumană, sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înţelegem că nu pot suplini o fiinţă umană.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070