Arhive etichetă: psiholog Iuliana Fulas

Pokemon Go. Jucătorii sunt expuşi unor situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol

Articole, , , , , ,

 

Psihologii avertizează în privinţa dependenţei de Pokémon GO: „Jucătorii sunt expuşi unor situaţii riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol“

Citeste mai mult: adev.ro/oauiq1

Acest joc virtual a strâns atât de mulţi utilizatori, într-un timp atât de scurt şi din cauza tehnicilor de manipulare în masă. De exemplu, se adresează adultului ca şi cum ar avea o gândire infantilă (o tehnică de manipulare foarte des folosită de autorităţi). La nivel global, oamenii sunt învăţaţi încă de mici să fie obedienţi şi să asculte de autoritate, sub ameninţarea pedepselor. Aşadar, oamenii se supun autorităţii, chiar dacă aceasta este absurdă sau abuzivă. Autoritatea comandă şi impune. În jocul Pokemon avem astfel de comenzi, sugestii: “ Prinde-i pe toţi” etc. O altă tehnică de manipulare folosită este cea în care tot timpul faci apel la sentimente, nu la raţiune, provoci omul să reacţioneze sub impulsul emoţiilor. Inducerea spiritului de turmă este o altă tehnică de manipulare. Explicaţia este simplă, oamenii sunt foarte uşor de controlat şi manipulat, dacă le incurajezi reacţiile emoţionale. Acest joc este un experiment ce demonstrează cât de uşor suntem de manipulat.

Jocul crează adrenalină, iar adrenalina provoacă dependenţă. Jocul Pokemon îi scoate pe utilizatori din casă, aceştia având posibilitatea să se cunoască şi în realitate, nu doar în mediul virtual, şi să socializeze. Ies din anonimat şi îi transformă în personaje principale, eroi, în viaţa reală. Situaţiile riscante, de stres, cu potenţial crescut de pericol, întalnite în goana după Pokemoni crează adrenalină în exces în creier, ceea ce îi face pe utilizatori să acţioneze instinctiv. Cei pe care îi vedem că aleargă nauciti pe străzi după Pokemoni sunt dependenţii de jocurile online, sau dependenţii de adrenalină. Dacă până acum stăteau doar în faţa calculatorului, acest joc i-a scos pe toţi pe străzi. O dependenţă te poate determina să faci lucruri pe care nu credeai că o să ajungi să le faci vreodată. Adrenalina creată de joc este un drog natural al celor care vor să câştige. Adrenalina înseamnă un ritm cardiac crescut, o creştere a presiunii sanguine şi nu relaxare. Permanentizarea excesului de adrenalină epuizează  şi apare starea de oboseala.

IULIANA FŰLAS, Psiholog Clinician, Psihoterapeut Integrativ, Psihopedagog
Tel: 0723.08.10.70

 

„Umanizarea” animalelor de companie, un fenomen în plină expansiune

Articole, , , , ,

Cercetătorul american Stanley Coren de la Universitatea British Columbia a evaluat că la nivel planetar, ar exista 525 de milioane de câini de companie, acest număr fiind în permanentă creştere, cu aproape 24% mai mulţi într-un deceniu. În acelaşi timp, studiile de piaţă, realizate în august 2015, arată că vânzările pentru mâncarea animalelor de companie au fost de 28,6 de miliarde de dolari în 2014, iar specialiştii se aşteaptă ca, până în 2020, acestea să ajungă la 37,3 de miliarde de dolari.

Dorinţa obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei se numeste antropomorfism, iar umanizarea animalelor de companie a devenit o afecţiune din ce în ce mai răspândită şi în România. Oamenii le oferă câinilor şi pisicilor cam tot ce se oferă fiinţelor umane: de lanaştere asistată, nume de botez, aniversări, cadouri de Crăciun, somn în acelaşi pat, înmormântări, până la servicii psihologice pentru câini sau chiar servicii psihologice şi pentru părinţii animalului răposat… ca să nu mai vorbim de îmbrăcăminte, coafor, igienă personală, masaj sau yoga pentru câini. Unele persoane au identificat această nevoie a oamenilor de a-şi umaniza animalele de companie şi au dezvoltat adevărate afaceri foarte profitabile, oferindu-le servicii care, de regulă, sunt valabile doar pentru fiinţele umane.

Antropomorfismul, un nou fenomen „la modă”

Chiar şi în testul psihologic „Familia mea”, aplicat în cabinetele de psihologie, spune specialistul, în aproximativ 80% din cazuri apare şi un animal de companie. Am observat din ce în ce mai multe persoane care vorbesc despre câini şi pisici ca şi cum ar fi copilul lor. De câte ori nu aţi auzit expresia Fetiţa mea e foarte jucăuşă şi neastâmpărată, mi-a ros toată mobila? În acelaşi timp, este destul de îngrijorător că din ce în ce mai mulţi tineri preferă să-şi cumpere un animal de companie şi refuză să aibă un copil. Totodată, atribuirea trăsăturilor umane, tendinţa de a judeca comportamentul unei fiinţe nonumane, după modelul uman, atribuindu-i un psihic, însuşiri omeneşti, a devenit cea mai nouă afecţiune în România şi în toată lumea, şi poartă numele de antropomorfism.

Dacă persoanele îşi îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochiţe, pantalonaşi, pantofi sau alte accesorii, din dorinţa de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie şi ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul şi singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinşi, teama de eşec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubeşte necondiţionat, iar noi credem că avem un control asupra lui, ştiind că niciodată nu ne va părăsi. Acest tip de fobie (teama de a nu fi părăsit) împiedică relaţiile cu ceilalţi oameni, iar prin atribuirea de trăsături umane animalelor, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deţinem controlul asupra situaţiei. Ne dăm seama că acest aşa-zis control ne depăşeşte atunci când câinele nostru latră în miez de noapte şi trezeşte toţi vecinii din bloc. Nu te poţi supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obraznic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl creşte în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înţeles cine este stăpânul haitei.

De ce este nenatural să ne îmbrăcăm câinii?

Dorinţa noastră de a-i schimba comportamentul de câine în cel uman este inutilă, iar ca să înţelegem mai bine modul în care percepe câinele o haină, am putea să-l comparăm cu lupul, deoarece se trag din acelaşi strămoş. În haită, lupii mai mari se aşază deasupra celor mai slabi, pentru a-i domina, iar pe acelaşi principiu înţelege şi animalul de companie acţiunea noastră de a-l îmbrăca. Primul său instinct, chiar dacă noi credem că domesticirea lui îi inhibă instinctele primare, va fi să se scuture şi să dea jos hainele, pantofii şi celelalte accesorii. Îmbrăcându-l, mai mult îl stresăm.

Trebuie să înţelegem că, oricât de frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, nu pot suplini o fiinţă umană.

Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alţi oameni şi să deschidă conexiuni aparent autentice cu fiinţele nonumane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că „oamenii sunt răi şi nu merită nimic”, iar aceştia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. Bineînţeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi şi de a oferi dragoste. Totuşi, antropomorfismul ne face să confundăm nivelurile de iubire, ne face să punem pe acelaşi palier dragostea pentru o fiinţă umană şi dragostea pentru o fiinţă nonumană, sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase şi inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înţelegem că nu pot suplini o fiinţă umană.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Sindromul “printi și printese” a luat amploare în România

Articole, , , , ,
Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa?

Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale.

Mai mult decât atât, copiii care dezvoltă sindromul “prinți și prințese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toți sunt slugi umile puse în slujba lor și vor opune rezistență când vor primi o sarcină din partea părinților sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea șefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoiste, nu vor împărți jucăriile cu alți copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulțumesc” și “iartă-mă” și nu vor învăța să iubească sincer.

Sindromul prințesei – la fete și a prințului – la băieți, constituie un set de deviații  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinți sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceștia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult.

De cele mai multe ori, aceste clișee sunt preluate din cărțile de povești, desenele animate cu prinți și prințese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpușile Barbie și Ken – sunt construite după același principiu, dar și mulți factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului. Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieții încep să se costumeze în eroii de poveste și primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenței, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulți tineri își centrează viața în jurul sinelui, devin narcisiști, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor.  Acest sindrom este însoțit de ridicarea pretențiilor sau cerințelor absurde, materialism susținut, emoții extreme, auto-indulgență sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinței de a prelua vreo responsabilitate, dorința de a reprezenta o autoritate și un simț puternic de superioritate.

 Efectele puternice ale conștientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conștientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din povești, trăiesc adevărate drame interioare. În perioada adolescenței,  foștii copii tratați ca „prinți” și „prințese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe niște prinți și prințese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăți, dezechilibre psihice etc. Părinții contribuie în mod involuntar, printr-o afecțiune exagerată și dorință de a-și proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conștientizării sindromului, vor avea tendința de a da vina pe aceștia pentru că au fost mințiti cu privire la mecanismele de funcționare a societății reale.

 Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinți și prințese”?

Există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom. Apelativele “prinț” sau “prințesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învățăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Abuzul emotional asupra copiilor, inca folosit ca instrument „educational” in scolile romanesti

Articole, , , , , ,

Abuzul emoţional asupra copiilor are o pondere mai mare în mediul educaţional decât în alte medii şi reprezintă un comportament intenţionat ce se manifestă prin orice conduită care intimidează, înjoseşte, pedepseşte, umileşte, devalorizează, supune sau controlează.

Totodată, în majoritatea şcolilor româneşti, abuzul emoţional este încă folosit ca instrument „educaţional”, iar acesta poate distruge gândirea creativă, poate genera stări anxioase şi poate conduce la traumatizarea emoţională a copiilor. Sunt mulţi copii abuzaţi emoţional în şcoli, de profesori sau de colegii de clasă, iar majoritatea, din cauza fricii, refuză să împărtăşească experienţele traumatizante cu psihologii. Prind curaj să povestească doar când le aducem la cunoştinţă că sunt sub protecţia confidenţialităţii. De cele mai multe ori, părinţii refuză să accepte astfel de probleme, le ignoră sau chiar afirmă: „dacă profesorul l-a pedepsit, sigur a făcut el ceva”.

Acest context îl poate determina pe copil să nu mai găsească o motivaţie reală de a mai merge la şcoală, să-şi piardă încrederea în profesorii sau chiar respectul faţă de aceştia. Mai mult, repulsia pe care şi-a creat-o elevul se poate răsfrânge şi asupra încrederii în instituţia şcolară, în ansamblul ei. Sunt puţini copii care povestesc despre umilinţa prin care trec la şcoală, despre batjocura, hărţuirea şi traumele emoţionale la care sunt supuşi. Mulţi profesori provoacă o clasă întreagă împotriva unui singur copil, traumatizându-l, poate, chiar pe viaţă. Sunt mulţi dascăli care îi ameninţă cu sintagme de genul «te las corigent». Îi umilesc şi le distrug stima de sine cu apelative de genul «eşti un prost, un handicapat», «nu eşti bun de nimic», «mi-ar fi ruşine să am un copil ca tine». Uneori, umilirea se face în faţa clasei. Să jigneşti un copil, să-l umileşti, să-l ameninţi, înseamnă să-l programezi la eşec permanent. Unii copii devin agresivi, alţii se închid în ei, în ambele cazuri vor fi marcaţi pe viaţă de o copilărie nefericită. Copiii de astăzi sunt foarte inteligenţi, dar profesorii (unii dintre ei) le vorbesc ca şi cum ar fi reduşi mintal. Nu trebuie să subestimăm inteligenţa şi capacitatea lor de înţelegere. Copiii au nevoie de încurajări, au nevoie să fie stimulaţi pozitiv, au nevoie să se descopere pe ei.

Ce învaţă copiii din abuzurile emoţionale?

Prima stare pe care o experimentează un copil după ce a fost abuzat emoţional este depresia, iar de aici încolo se deschide o adevărată cutie a Pandorei. După ce este abuzat emoţional, copilul învaţă că, orice ar face, nu merită efortul, se manifestă agresiv dezvolta atitudini masochiste. Învaţă să nu mai aibă încredere în el, să nu gândească. Învaţă lipsa de respect faţă de el şi faţă de profesori. Când este umilit în faţa clasei caută să se apere, învaţă să-l dispreţuiască pe profesor, iar când ajunge la liceu devine agresiv chiar şi cu profesorii. Elevii de liceu sunt produsul acţiunilor profesorilor din clasele primare, profesori care le-au modelat şi întărit comportamentul negativ.

Care sunt efectele abuzurilor emoţionale şi care sunt consecinţele pe termen lung?

Dintre efectele negative care se regăsesc: stima de sine redusă, timiditatea, neîncrederea, sentimente de vinovăţie, anxietatea, depresia, tendinţe autoagresive. Toate aceste trăiri emoţionale îi dezvoltă copilului un comportament ce duce la eşec permanent, confirmându-i de fiecare dată sentimentul de nonvaloare. Rezultatele la bacalaureat din fiecare an şi atitudinea lor confirmă toate aceste trăiri ale elevilor de astăzi, că nu merită efortul, iar acest tip de atitudine va intra în setul lor de valori.

 

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070

Nu există legături între muzica rock, Halloween și tragedia de la Colectiv. Când trecem printr-o traumă, avem tendința să facem legături nereale

Articole, , , , , , , ,

Intreg curentul de opinie conform căruia tragedia de la Club Colectiv din București s-a întâmplat din cauza muzicii rock, a Halloweenului, a numărului 666, a titlului piesei sau a numelui trupei este fals, ba chiar poate să manipuleze un grup mare de oameni, într-un context în care gradul de emoție este unul ridicat.

Pe fond de vulnerabilitate, cauzată de o dramă, creierul nostru nu mai funcționează la parametri normali, emoțiile negative blochează buna lui funcționare, iar în acest context, oamenii au tendința să facă unele legături, de multe ori paranormale pe care, în condiții normale, nu le fac. S-a propagat foarte puternic, în Social Media sau chiar în mass-media, ideea conform căreia Dumnezeu i-a pedepsit pe cei din Club Colectiv, din cauză că ascultau muzică, pe care unii o numesc macabră sau diavolească. Din punct de vedere psihologic, o tragedie reconfigurează mecanismele de funcționare ale creierului, care nu mai functioneaza normal si nu reuseste sa proceseze trauma, suntem afectati cognitiv, emotional, comportamental, relational sau fizic. Mânați de emoții negative, căutăm vinovați sau construim legături false între fapte, obiecte, comportamente sau oameni. Tragedia se putea întâmpla și la un concert de muzică simfonică sau în timpul unei slujbe în biserică. Să ne aducem aminte de incendiul de la Biserica “Sfântul Dumitru”, chiar în ziua de Paște, în acest an.

O tragedie de o asemenea magnitudine naște sentimente puternice, iar durerea excesivă poate cauza leziuni la nivelul creierului, deoarece mintea umană nu se poate adapta la valul puternic de emoție negativă. În cazul de față, nu doar cei implicați direct și cei implicați indirect (părinții, rudele, prietenii acestora etc.) sunt traumatizați, ci și publicul larg care urmărește informații despre tragedie, de la fața locului sau prin intermediul televizorului și a Social Media. Imaginile cu un puternic impact emoțional ne pot afecta profund, deoarece natura umană este una empatică, își identifică emoțiile cu ale celor direct sau indirect implicați. Trăiesc împreună cu victimele sau familiile victimelor durerea puternică. Rețeaua Facebook a abundat, în aceste zile, de imagini marcante, neblurate, chiar foarte explicite. Fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, o pierdere subită a unei persoane dragi de la care nu ne-am luat la revedere sau nu i-am spus cat o iubim. Orice știre sau imagine traumantizantă, puternic mediatizată, nu face altceva decât să ne aducă aminte de acel eveniment trist din viața noastră și să fim empatici.

Iuliana Fulas
Psiholog Clinician , Psihoterapeut Integrativ
0723.081.070